E oficial! România are cei mai imbecili chelneri din Europa, dacă nu din lume! Bucureştiul, ca o capitală ce se respectă, deţine recorduri în materie de ospătari bulangii.

Dat fiind faptul că prin definiţie, fără să jignesc pe nimeni, chelnerii sunt persoane cu 8-12 clase, se poate spune că nu e cazul să ai pretenţii de la ei. De fapt, nu se poate spune, chiar se spune! Ei bine, nu sînt de acord cu afirmaţia asta! Individul trebuie să înţeleagă că el e plătit cu 3,2 milioane pe lună tocmai pentru că restul banilor (şi se strîng sume frumuşele uneori) vin de la mine. De asta am pretenţia ca un chelner să zîmbească la masa mea, să fie atent cand ia comanda, săstea cu ochii pe masă, să schimbe regulat scrumiera, şamd.

Ceea ce avem noi în România nu se poate încadra în tipare. Tot felul de rataţi de 30 de ani, uraţi, graşi, murdari, nesimţiţi… Câteva exemple:

Sâmbătă la o cafea în Tonka, la Piaţa Romană. O chelneriţă deosebit de urîtă şi neîngrijită ne zicea nouă să îi dăm paharele şi scrumierele de pe masă. Venea pe la noi din 25 în 25 de minute şi comenzile ajungeau cu întîrziere.

Vineri noapte, La Mama, P-ţa Muncii: Servirea a fost OK, masa era neştearsă, lipicioasă şi cu urme de pahar. Pîinea din coş era adunată de la alte comenzi pentru că feliile erau de diferite forme şi grosimi, iar paharul de Pepsi era crapat.

Vineri seară, La Cumetri, Berceni: Un stabiliment altfel respectabil (Livius ştie) m-a  dezamăgit maxim. Chelnerul a venit la mine cam la 20 de minute din momentul în care m-a văzut că mă aşez la masă. Senin, cu un meniu în mînă, m-a anunţat că nu am nicio şansă să mănînc ceva mai devreme de o oră!!! Asta după ce, v-am zis, am stat 20 de minute la masă, uitîndu-mă pe pereţi.