Şi aici mă refer la Italia, singura ţară mai de Doamne-ajută pe care am vizitat-o pînă în prezent. Şi am să vorbesc în primul rînd despre sistemul lor de căi ferate în comparaţie cu CFR-ul nostru. Aşadar, în cea de-a doua zi de vizită la Milano ne-am decis să mergem la Verona, un oraş situat cam la 150 de km depărtare de locul “taberei”.

Bilete pot fi procurate la orice oră din Milano Centrale, un fel de Gara de Nord din Bucureşti, care arată mai bine (foto) şi care este în plin proces de renovare. Casele de bilete sînt…multe şi nu prea am văzut cozi. Pentru un drum pînă la Verona, cu un tren echivalent cu personalul nostru, am dat 7,4 € de persoană. Deşi ştiam că sînt 150 de km pînă acolo şi că trenul nostru “regionale” e de fapt un personal, am ajuns în oraşul lui Romeo şi al Julietei în aproximativ 2 ceasuri. Useless to say că acel “personal” arăta pe afară precum trenurile noastre normale, dar pe interior arăta precum o “săgeată albastră” mai cochetă. Deşi trenul ăsta oprea cam peste tot, condiţiile perfecte în care se află sistemul de căi ferate al Italiei îi permitea să meargă constant cu viteze de peste 140 km/h (foto).

Dacă tot am ajuns aici o să vă spun stuff şi despre Verona. E un oraş superb, un fel de Sibiu-Sighişoara-Braşov din care să luam doar părţile bune şi care să fie străbătute de un mare rîu (foto). De la gara din Verona pînă în centrul oraşului (foto) se poate ajunge lejer pe jos, distanţa fiind, conform gps-ului, de 1,2 km.

Prima chestie de văzut, îndată ce aţi ajuns în centru, este Arena (foto). Este un fel de Colosseum puţin mai mic, construit prin anul 30, fiind a treia construcţie de acest fel, ca mărime, din Italia. La intrare, femeia de la ghişeu, amabilă ca toţi funcţionarii şi vănzătorii din Cizmă, vă poate oferi ceea ce se numeşte Verona Card. Cu ajutorul acesui card, care costă 10 €, aveţi acces liber la 13 puncte de interes din oraş, printre care se numără Arena, Torre dei Lamberti, Casa di Giulietta, Tomba di Giulietta, Teatro Romano, cîteva muzee şi vreo 4 catedrale sau biserici. Cardul iţi permite să circuli gratis cu mijloacele de transport din Verona, pe parcursul zilei în care acesta este valabil. Preţul este extrem de avantajos. Doar intrarea la unul dintre locaţiile enumerate mai sus costă în jur de 6 €, iar preţul unei călătorii cu autobuzele din oraş este de 1 €!

După Arena, vă recomand Casa di Giulietta. Este chiar casa unde a trăit eroina tragediei lui William Shakespeare şi locul unde se află celebrul balcon (foto) sub care venea Romeo. Este foarte interesant gangul prin care se ajunge la această casă. Pe pereţii acestuia sînt scrise sute de mii de nume (foto), oamenii crezînd că treaba asta le poartă noroc or something.

Vă mai recomand Torre dei Lamberti (foto), o clădire de pe care se poate vedea toată Verona (foto). Dacă aveţi şi noroc de vreme bună, aşa cum am avut noi, vă asigur că nu o să regretaţi (foto). Sfat important! Dacă ajungeţi acolo şi femeia de la intrare vă cere 2 € pe lift, nu vă zgîrciţi! Drumul pe scări produce febră musculară de cel mai înalt nivel. Bine, liftul merge fără fise, fără parole şi nu este păzit de nimeni. Însă oamenii ăia chiar au încredere că daca nu dai banii să urci cu liftul, chiar nu vei urca. Recunosc că m-a tentat rău de tot, dar m-am abţinut!

Mai sînt şi alte chestii super frumoase de vizitat acolo. Bisericile italienilor sînt absolut fenomenale, iar străzile din Verona, pe marginea cărora sînt parcate civilizat maşini şi mii de scutere, sînt uimitor de frumoase, arhitectura blocurilor fiind aceeaşi ca cea de acum căteva sute de ani. Interesant mi se mai pare şi modul în care au reuşit să integreze în peisajul acesta zecile de magazine de haine şi bijuterii. Nu arată urît, nu ies în evidenţă prin culori, termopane ale sau mizeria din faţa lor. Lîngă Louis Vuitton-ul din Verona este un magazin de îngheţată şi unul de suveniruri şi toate arată la fel de bine. Dacă se trag obloanele peste ferestre nu şi-ar da seama că acolo este un magazin de unde işi iau duduile genţi de 1000 de € şi lîngă e un magazin de unde mi-am luat eu îngheţată cu fistic şi panacotta, de 1,6 €.

Am plecat de la sistemele de căi ferate şi am ajuns aici. O să revin cu alte poveşti de genul ăsta…