Am descoperit apa caldă şi mersul pe jos!!!
By Cristi on Jun 12, 2009 in informaţii
Probabil sînt printre ultimii români care au descoperit că îşi pot plăti diferitele facturi pe net şi de aceea sînt extrem de încîntat. Să o luăm de la început. La început..au fost diozaurii, apoi a venit un meteorit uriaş care s-a ciocnit cu planeta noastră şi au murit cu toţi. După cîteva milioane de ani, căutînd o metodă de a plăti factura la hosting fără să mă mai deplasez la bănci, am descoperit e-facturi.
Am plătit pînă acum 3 servicii prin e-facturi, două pentru hosting şi una la Vodafone. Treaba se derulează foarte simplu. Trebuie să te înregistrezi, alegi din lista de furnizori (gen Vodafone, Orange, ENEL, UPC, Distrigaz sau Boom TV) ceea ce te interesează, completezi detaliile facturii şi gata. Durează maxim o oră pînă îţi vine confirmarea plăţii. Totul se face pentru un comision acceptabil. Asta în cazul în care nu ai facturi de zeci de milioane. Pentru furnizorii nationali de servicii (Romtelecom, Vodafone, Orange, Distrigaz, UPC) comisionul este de 3.5%. Pentru ceilalti furnizori locali acest comision este de 4.5% din valoarea facturii platite. Nu exista nici un fel de alt comision ( TVA, sau alte taxe).
Related posts:

Comentează!